În august 2025, pe coasta Amalfi, soția mea a intrat într-un magazin mic de ceramică. A stat acolo aproape o oră.
A ieșit fără nimic.
Proprietarul magazinului era și meșterul care făcuse piesele - avea propriul atelier în care lucra ceramică, pe care o vindea apoi clienților săi. I-a arătat soției mele fiecare model în parte, i-a povestit despre argila locului, despre serii, despre cum a ajuns să facă piesele. Soției i-au plăcut ceramicile. I-a plăcut omul. I-a plăcut și felul lui de a vinde - fără grabă, cu câte o poveste, cu atenție la detalii.
Dar n-a cumpărat. Costul transportului era mare. Frica de spargere - și mai mare. Și nu știa unde îi vor ajunge piesele - acasă în Sânmartin sau la Vama Oradea? Ce alți pași va trebui să facă pentru a le primi? Toate acestea împreună au făcut-o să iasă cu mâinile goale.
Pe drumul spre hotel, am înțeles că povestea ei nu era despre farfurii. Era despre întâlnirea cu omul care le făcuse, despre orele petrecute în magazinul lui, și despre obstacolele pe care un om obișnuit le întâmpină când vrea să aducă ceva frumos din altă țară.
Câteva luni mai târziu, în noiembrie 2025, am dat din întâmplare peste kintsugi - arta japoneză veche de 500 de ani de a repara ceramica spartă cu lac urushi și pulbere de aur. M-a oprit nu pentru că e frumoasă - dar da, este. Ci pentru că spune ceva ce puține obiecte îndrăznesc să spună: că o piesă care a trecut prin ceva este mai prețioasă. Nu mai puțin valoroasă. Că urma timpului șlefuiește aspectul unui obiect, nu îl strică.
Cele două lucruri s-au întâlnit într-o seară. Așa s-a născut Alesele.
Sunt Feri Lorincz. Am 50 de ani și am construit afaceri toată viața. Unele au mers, altele nu. Am vândut servicii, am scris cod, am încercat consultanță, am avut câteva idei mici care n-au crescut și câteva care au crescut pentru o vreme.
Am ajuns la vârsta la care știu o diferență reală: există moduri mai rapide de a face bani decât Alesele. Le-am încercat. Nu asta caut acum.
Caut o muncă în care mâinile mele să fie parte din produs. În care lucrez 8 săptămâni cu urushi, strat după strat, cu șlefuire și răbdare, sperând ca rezultatul să fie acceptate ca preț firesc al frumuseții, nu deplânse ca pierdere de timp. Caut, după 30 de ani de antreprenoriat, ceva la care să mă întorc în atelier dimineața cu plăcere, fără să simt că merg la birou.
Alesele e răspunsul meu la întrebarea: ce vreau să fac în deceniul următor?
Atelierul meu e în Sânmartin, lângă Oradea, la str. Octavian Paler, nr. 16 - în casa în care locuiesc. Am o masă de lucru și câteva dulapuri pe care le folosesc pentru materiale, instrumente și piese în diferite stadii.
Piesele care se află în reparație se usucă în cutii individuale, pe care japonezii le numesc „muro” - câte una pentru fiecare piesă. La început sunt cutii simple de carton, cu o folie de plastic pe fund și un material textil umed deasupra ei. Umiditatea adunată în cutie e ceea ce face urushi-ul să se întărească - paradoxal, lacul japonez nu se usucă la uscat, ci în mediul umed. Cutia se închide simplu, cu propriile laturi de carton, iar în interior se păstrează tot timpul atmosfera umedă, la o anumită temperatură, pe care reparația o cere.
Sediul scriptic al PFA-ului (Lorincz Francisc Zoltan) e înregistrat în Oradea, la o adresă unde nu fac nicio activitate. E doar adresa administrativă.
Două lucruri, în jurul unei singure idei:
Primul, și principalul: kintsugi. Aleg piese ceramice de la meșteri europeni mici - boluri, căni, vaze, platouri monocrome, cu linii curate. Le aduc acasă, în atelier. Le sparg cu intenție, controlând cât pot direcția fracturilor - deși spargerea are mereu ceva imprevizibil în ea, oricât ai încerca să o stăpânești. Apoi le repar 6-10 săptămâni cu lac urushi tradițional și pulbere de aur fin - ocazional cu argint sau platină - conform tehnicii tradiționale japoneze.
Pentru detalii tehnice despre kintsugi, vezi pagina Întrebări frecvente. Pentru cum lucrez efectiv în atelier, vezi Atelierul de kintsugi.
Al doilea: ceramică aleasă cu grijă. Aduc piese de la aceiași meșteri europeni — fără să intervin tehnic asupra lor. Sunt pentru cele care vor să intre treptat în lumea Alesele sau pentru cine vrea o piesă pentru viața de zi cu zi - un bol pentru micul dejun de duminică, o cană pentru cafeaua de dimineață.
Pentru fiecare piesă pe care o aduc - fie aleasă, fie reparată - scriu povestea ei adevărată: cine a făcut-o, unde, cu ce materiale, în câte ore, ce e acel „deosebit” ce are fiecare piesă. Aceasta nu e poveste pentru vânzare. E ce a contat pentru mine, motivul pentru care am ales-o să o cumpăr. Dacă nu pot răspunde la astfel de întrebări, nu o aduc.
Cred că în România sunt femei care au trecut prin tot felul de experiențe. Burnout-uri, divorțuri, reinventări profesionale, ani grei pe care i-au traversat și după care au ieșit altfel. Cărțile pe care le-au citit, terapia, yoga, retreat-urile silențioase - toate le-au dat instrumentele să înțeleagă ce au trăit.
Ce încă nu au: un obiect în casa lor care să spună, fără cuvinte, cine au devenit.
Pentru ele lucrez. O piesă kintsugi pe biroul, pe noptiera, pe consola lor - devine obiectul care vorbește în locul lor. Cele care se recunosc,... le recunosc. Cele care nu - vor trece pur și simplu pe lângă ele. Alesele e un loc unde se prețuiește toată acea experiență.
Lucrez și pentru cele care au casa frumos-amenajată și primesc prietene la masă în fiecare lună - gazde care vor ca masa lor să spună ceva despre cine sunt, prin piese care au fost aduse din ateliere unde nu ar fi avut timp să caute singure.
... dar și pentru cele aflate la începutul acestui drum, pentru care un bol de la un meșter portughez, pus pe masă în orice zi a săptămânii e o mică așezare - câteva secunde de pauză înainte să înceapă ziua.
Câteva piese pe lună. Pentru câteva femei pe lună. Atât.
Trei lucruri pe care am ales să le refuz:
Nu vând volum. Țintesc 20-25 piese kintsugi pe lună la maturitate, nu 200. Dacă te interesează producția mare, Alesele nu e un partener bun.
Nu romanțez. Nu scriu „magie", „miracol", „alchimie". Kintsugi este o muncă concretă: urushi, aur, săptămâni, straturi de lac. E o tradiție serioasă, dar nu solemnă. Promit ce fac, nu mai mult.
Nu cer să fii intactă. Trăim într-o cultură care cere ca lucrurile bune să arate perfect - că viața bună e cea fără cicatrice, că oamenii care au „trecut prin ceva" trebuie să o ascundă. Alesele propune altceva. Pentru cele care nu mai cred că intact înseamnă mai bun.
Pe moment fac totul la Alesele. Eu aleg piesele, vorbesc cu meșterii, sparg, aplic urushi-ul, șlefuiesc, aplic aurul, fotografiez, scriu, livrez.
În timp, probabil voi adăuga pe cineva pentru o parte din munca operațională - ambalare, expedieri, eventual răspuns la mesaje. Dar reparația kintsugi rămâne în mâinile mele. Asta e ce am ales să fac. Nu poate fi delegat.
Dacă vrei să afli când apare o piesă nouă în atelier, lasă-ți emailul în formularul de la subsolul paginii. Trimit un newsletter la 2 săptămâni, fără spam și fără presiune.
Pentru întrebări sau pentru o piesă personală pe care ai vrea să o repar, scrie-mi pe feri@alesele.ro
Numele vine din verbul „a alege". Alesele sunt - în primul rând - piesele pe care le aleg cu grijă din atelierele europene mici. Linii curate, monocrom, formă simplă, argilă bine arsă. Câteva dintre sutele de piese pe care le văd lunar. Doar acelea care ar arăta bine reparate kintsugi și au propria poveste.
În al doilea sens - alese sunt și clientele. Câteva piese pe lună, pentru câteva femei pe lună.
Sunt fondatorul Alesele. 50 de ani, locuiesc în Sânmartin lângă Oradea, antreprenor de la 18 ani. Am terminat Facultatea de Științe Economice la Oradea în 1998 și de atunci am construit câteva afaceri - unele au mers, altele nu, ca în viața oricui.
La 50 de ani, după multe încercări, am decis că vreau o muncă în care mâinile mele să fie parte din produs. Am descoperit kintsugi prin întâmplare în noiembrie 2025, am practicat câteva luni în atelierul de acasă, iar acum lucrez la Alesele ca restaurator practicant și curator de ceramică europeană.
Mai multe despre cum lucrez efectiv — pe pagina Atelierul de kintsugi.
În Sânmartin, județul Bihor, lângă Oradea, la str. Octavian Paler nr. 16. Atelierul e o încăpere a casei în care locuiesc și nu e magazin deschis publicului. Pentru cliente cu peste 3 comenzi, organizez ocazional zile de atelier deschis (2-3 evenimente pe an, anunțate prin newsletter).
Sediul firmei (PFA Lorincz Francisc Zoltan) e înregistrat la o adresă din Oradea, dar acolo nu se face nicio activitate — e doar adresă administrativă.
În principal de la meșteri europeni mici cu care lucrez direct sau prin platforme specializate. Țări de origine: Franța, Polonia, Portugalia, Italia, Cehia, ocazional Germania și Olanda. Niciodată de la producători industriali sau distribuitori mari. Piesele care devin kintsugi sunt sparte controlat în atelierul meu din Sânmartin, înainte de a fi reparate.
La maturitate (luna 8-10 de la lansare), țintesc 20-25 piese kintsugi pe lună. Plus 15-25 piese alese, fără reparație. Volumul ăsta îmi permite să acord fiecărei piese atenția pe care o cere. La început (lunile 1-4), volumul e mai mic - primele piese kintsugi de calitate completă intră în catalog din luna 4.
Plata se face integral la livrare. Nu cer avans la rezervarea ei, cât timp e în lucru. Dacă, din orice motiv, piesa nu te mulțumește - nu o plătești, iar eu o pun la vânzare în catalogul normal. Așa nu există nicio presiune pe parcursul celor 6-10 săptămâni de reparație: nici asupra mea, nici asupra ta.
Eu sunt Feri. Aleg cu grijă, repar cu răbdare, aduc acasă la tine ceea ce nu ai fi găsit singură.
Numele vine din verbul „a alege". Alesele sunt — în primul rând — piesele pe care le aleg cu grijă din atelierele europene mici. Linii curate, monocrom, formă simplă, argilă bine arsă. Câteva dintre sutele de piese pe care le văd lunar. Doar acelea care ar arăta bine reparate kintsugi.
În al doilea sens — alese sunt și clientele. Câteva piese pe lună, pentru câteva femei pe lună. Aduc piese pentru cele care recunosc ce aduc.
Numele lucrează în ambele direcții: eu aleg ce să ofer, ele aleg ce să primească.
Sunt fondatorul și singura persoană pe moment la Alesele. 50 de ani, locuiesc în Sânmartin lângă Oradea, antreprenor de la 18 ani. Am terminat Facultatea de Științe Economice la Oradea în 1998 și de atunci am construit câteva afaceri — unele au mers, altele nu, ca în viața oricui a încercat.
La 50 de ani, după multă încercări, am decis că vreau o muncă în care mâinile mele să fie parte din produs. Am descoperit kintsugi prin întâmplare în noiembrie 2025, am practicat câteva luni în atelierul de acasă, iar acum lucrez la Alesele ca restaurator practicant și curator de ceramică europeană.
Mai multe despre cum lucrez efectiv — pe pagina Atelierul de kintsugi.
În Sânmartin, județul Bihor, lângă Oradea, la str. Octavian Paler nr. 16. Atelierul e o încăpere a casei în care locuiesc și nu e magazin deschis publicului. Pentru cliente cu peste 3 comenzi, organizez ocazional zile de atelier deschis (2-3 evenimente pe an, anunțate prin newsletter).
Sediul firmei (PFA Lorincz Francisc Zoltan) e înregistrat la o adresă din Oradea, dar acolo nu se face nicio activitate - e doar adresă administrativă.
În principal de la meșteri europeni mici cu care lucrez direct sau prin platforme specializate. Țările de origine: Polonia, Portugalia, Italia, Cehia, Franța, ocazional Germania și Olanda. Niciodată de la producători industriali sau distribuitori mari. Piesele care devin kintsugi sunt sparte controlat în atelierul meu din Sânmartin, înainte de a fi reparate.
În lunile 8-10 de la lansare țintesc 20-25 piese kintsugi pe lună, plus 15-25 piese alese — fără reparație. Volumul ăsta îmi permite să acord fiecărei piese atenția pe care o cere. La început (lunile 1-4), volumul e mai mic — primele piese kintsugi de calitate completă intră în catalog din luna 4.
Plata se face integral la livrare. Nu cer avans la rezervarea ei. Dacă, din orice motiv, piesa nu te mulțumește - nu o plătești, iar eu o pun la vânzare în catalogul normal. Așa nu există nicio presiune pe parcursul celor 6-8 săptămâni de reparație: nici asupra mea, nici asupra ta.